Rolul domnisoarei de onoare

Cea mai bună prietenă a ta se mărită și te-a ales pe tine să-i fii domnișoară de onoare? Super! Dar care este rolul unei domnișoare de onoare?

            Domnișoara de onoare are rolul de a sprijini mireasa în momente de cumpăna și emoții, o încurajează și îi dă sfaturi în privința unor alegeri pe care trebuie să le facă.

            Gândește-te la modalități de a o ajuta pe mireasă, fii ajutorul ei, mâna ei dreapta,  fă lucruri care îți sunt cerute, sau întreab-o înainte să faci un anumit lucru.

            Organizează-i petrecerea burlaciţelor, ţine cont de dorința miresei și organizează-i o seară a fetelor de neuitat.

            Ajut-o să ia cele mai bune decizii. Știm cu toate că cei mai mulți dintre miri nu intră în detalii și le lasă pe mirese să ia decizii cum ar fi ..ce gust să aibă tortul, ce culoare alegem

pentru buchetele de flori și aranjamentul floral de la restaurant și lista poate continua, este mult mai simplu dacă sunt două persoane în a lua decizii.

            Ajut-o cu lista de invitați, plasarea cartonașelor cu nume pe fiecare masă și ghidează invitații la mese. Trebuie de asemenea să ai trusa de urgență la tine, în caz că mireasă are nevoie de ea.

          Fii sinceră cu ea!  Dacă nu-i sigură de florile alese, spune-i părerea ta sinceră, dacă nu-ți place culoarea rochiei tale de domnișoară de onoare aleasă de ea, spune-i adevărul, dacă o

simți care are prea multe gânduri negative, fii onestă cu ea  și fă-o să se simte bine să uite pentru câteva ore de stresul organizării nunții.